Soarele nu răsare de la vest

Zgomot de uși trântite prin studio, vrafuri de hârtie zburând în stânga și’n dreapta, sunete de căzături. Împinsă de Zar prin ușa din prim-plan, Mefistogirl își face apariția impiedicandu’se.

Am ajuns! Se ridică de pe jos și’ și scutură praful de pe mâneci.

Bine v’am găsit :) Mă înclin, Odd1In și vă mulțumesc că m’ați lăsat să mă alătur vouă. (*sniff This place needed a feminine touch anyhow)

Că să trec direct la povești, că doar de’asta sunt aici, hai să vă spun de unde vine titlul acestui post și al rubricii care se naște odată cu acesta: 

Când am plecat în îndepărtatul, înaltul și minunatul Vest după școli și alte învățături, m’am așteptat să găsesc aici ce nu găseam acasă: bun-simț, cultură și alte d’astea de’ale civilizației moderne inteligente. Că doar de, se gândea Mefistogirl acu’ 3 ani, e Anglia, țara gentlemanilor și politeții și culturii și și și…

Șocurile de cultură, inevitabile desigur, au apărut treptat treptat, de la Mefistogirl gândind: “Wow, aici chiar e curat pe străzi”, “Wow, aici lumea nu te înjură când vrei să cumperi o legătură de mărar”, la Mefistogirl auzind: “Wow! Îți faci singură cartofi prăjiți? Ce tare!” și “Bine că am o aluniță pe mâna stângă că altfel încurc stânga cu dreapta.” 

Dacă există un lucru pe care m’a învățat Anglia este acela că nu ar mai trebui să mă surprindă nimic. Oamenii sunt cumsecade, de cele mai multe ori, dar uneori se întâmplă să nu știe unde e Europa pe hartă. Dar hei, sistemul lor de învățământ nu e așa generalist cum este al nostru, ei se specializează foarte devreme, și pe deasupra sunt o companie a naibii de amuzantă; de ce trebuie să fii tu snoabă și să le știi tu pe toate? Simt’te bine, ce dracu’!

Și da, chiar am învățat să nu mă mai suprinda lucruri. Până într’o zi. 

CAVEAT: Ceea ce urmează chiar mi s’a întâmplat! Cuvânt cu cuvânt. Vorbesc serios. 

Eram în compania unui englez, student de 24 de ani, cu care eram în relații mai apropiate. Era seară, ne uitam la televizor, și la un moment dat mă întreabă:  “Auzi, poți să’ți cer un sfat? Știi, tocmai mi’am luat o plantă în ghiveci și vreau să o pun în camera mea în așa fel încât să absoarbă cât mai multă lumină.”

Zic eu: ”Sigur!” Și cum chiar atunci apunea soarele, arată Mefistogirl cu degetu și zice: “Uite, acolo-i vestu, aci estu, aci nordu, deci camera ta trebuie să fie pe sud. Perfect! Nu contează unde pui planta, pune-o undeva pe pervaz că oricum la tine în cameră ai cea mai multă lumină. “

 Și el, impresionat: “Dar de unde ai știut că e pe sud camera mea?” 

 Și eu, glumind: “Păi ce, tu nu știi de unde răsare soarele?” 

 Și el, panicat, cu ochii zburdând: “Ăăăăm… de la vest?”

În acel moment, toată rațiunea mea a fost teleportată pe Starship Enterprise unde se dădea o petrecere cu fete dezbrăcate. Așa că, natural, tot ce îmi mai rămăsese a fost să râd. Și să râd. Și să râd. Și să arăt cu degetul. Și să mai râd. 

Și el, orgolios: “Dar de ce râzi de mine, ce’am zis? Ce?” 

Și eu, revenindu-mi: “Băi, ești de râsu’ curcii. Nănău de 24 de ani și nu știi de unde răsare soarele? Și copii de grădiniță ar râde de tine.” 

Și el: “Că ce? Ce? La ce’ți trebuie să știi de unde răsare soarele?“

Și stai și explică-i bătrânește nănăului pe unde o ia soarele pe cer, și cum că e bine să știi de unde răsare soarele; că dacă ești creștin tre’ să știi unde să înfigi crucea în perete, dacă ești musulman tre’ să știi unde e Mecca să te închini la ea, dacă îți faci o casă să nu ți’o faci cu curu’ la soare, dacă ai o plantă în casă să știi în care cameră s’o pui ș.a.m.d., ș.a.m.d.

Eu: “Măi, e la mintea cocoșului, la genunchii broaștei! E de bun simț să știi unde răsare soarele!” 

Și el: “Ete na! Mie mi se pare mai de bun simț să știi să nu pui metale în cuptorul cu microunde!” 

Și eu: “Bine măi, da’ să știi și tu dacă te mai întreabă cineva: soarele nu răsare de la vest!”

 

Morala:

Soarele nu răsare de la Vest. Nici ad literam, nici metaforic. O societate nu e mai bună decât alta doar pentru că se află într-o zonă geografică mai privilegiată. Dacă îmi trebuia un imbold ca să prețuiesc ceea ce știu și ce am învățat de acasă, acesta era.

Și poveștile nu se opresc aici! Mefistogirl va reveni cu alte povești din mirobolantul Vest, cu observații și cugetări pe teme mici și mari și mijlocii.

Mefistogirl - Odd1In's resident artsy dudette :) The dreaming drawing girl. Cel mai bine știu să mă uit; la oameni, la lucruri, la lume în general. Și să caut ce e mai bun și mai zemos de povestit din această societate curioasă căreia i se zice “Vestul”.